Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Polițiștii și angajatele unei societăți comerciale au dezbătut subiectul „violența în familie”
Poliția Satu Mare  - Joi, 31 August 2017

Marți, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, din  structura de prevenire și ordine publică – proximitate au dezbătut împreună cu angajatele unei societăți comerciale cu profil de confecții din Satu Mare, un subiect sensibil – violența în familie, abordat  prin intermediul campaniei de prevenire a violenței domestic „Aripi frânte”, campanie inițiată de către Inspectoratul General al Poliției Române și Asociația Necuvenite București.

Datele la nivelul României arată o incidenţă a actelor de violenţă fizică/sexuală în cuplu peste media europeană,  dimensiunea reală și implicit, dinamica fenomenului, fiind dificil de măsurat, având în vedere că aceste acte de violență se petrec într-un mediu intim, privat, fiind puțin vizibile, prea puțin accesibile cunoașterii membrilor comunității.

Femeilor participante li s-au expus informații cu privire la formele pe care le poate lua violența în familie, de la violența fizică, - cea mai des întâlnită în toate comunitățile, violență verbală, economică, socială, spirituală, ajungându-se la violența sexuală – cea mai puțin raportată autorităților competente, deși frecvența este una mare.

Motivele pentru care autoritățile competente nu sunt informate la timp despre fenomenele de violență în familie au fost dezbătute pe larg, pe lângă motivele ce ţin de subiectivitatea victimei (frică, iertarea agresorului, afecţiunea faţă de acesta), fiind identificate şi motive obiective care conduc la această situaţie de fapt (lipsa de suport social pentru victime, lipsa unui cămin sau adăpost, a resurselor materiale pentru a trăi independent de partener), dar şi motive ce ţin de cadrul instituţional şi legal în care victima cu greu poate face faţă fără un suport concret, venit cel mai adesea din partea unor organizaţii nonguvernamentale.

Cadrul legislativ care reglementează domeniul violenței în familie, semnificația ordinului de protecție, cunoaşterea şi respectarea modalităţilor de intervenţie prin aplicarea unor norme adecvate  - toate aceste aspecte au constituit punctul de plecare în prezentarea pe care polițiștii – subcomisar Cristian Pop și inspector principal Lavinia Chiorean au realizat-o, referitoare la modul de acțiune al polițistului în situații de violență domestică,  la atribuţiile  legale, cu caracter general pe care polițistul le îndeplinește în asemenea cazuri.

La sfârșitul activității s-au distribuit broșurile ”Ghidul Siguranței pentru Victimele Violenței în Familie” și afișele care popularizează ideea de a ”cere ajutor!” în cazul în care ești victimă sau martor al violenței intrafamiliale, mesajul ce s-a dorit a fi transmis axându-se pe ideea că ȘI TU POȚI FACE CEVA  pentru a contribui la stoparea fenomenului violenței domestice.

Activități similare se vor organiza în perioada următoare și în alte societăți comerciale, polițiștii sătmăreni propunându-și limitarea fenomenului prin cunoaşterea caracterului penal al agresiunilor în familie, înlăturarea unor mituri şi prejudecăţi referitoare la diferenţele de gen şi implicit a toleranţei faţă de aceste manifestări, precum şi prin încurajarea victimelor să raporteze abuzurile şi să se informeze asupra drepturilor pe care le au conform legislaţiei în vigoare.

 

Tags: violenta in familie  dezbatere  satu mare  
1375 vizite
Distribuie pe