Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Osâmbritu’ în Țara Oașului. Sute de oșeni și oaspeții lor au sărbătorit coborâtu’ oilor.
Primăria Negrești-Oaș  - Duminica, 14 Octombrie 2018

A doua ediție a evenimentului ”Coborâtu’ oilor de la munte. Osâmbritu’ în Țara Oașului”, inițiat de crescătorul de oi Ștefan Berinde, a adunat sute de negreșteni și oaspeți pe dealul de la Abrănești din Negrești-Oaș.

Printre invitați s-au numărat fostul ministru al Educației, senatorul Liviu Pop, senatorul Gabriel Leș, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Florin Iura, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Radu Roca, prefectul Darius Filip, primari din Oaș, consilieri județeni și locali, directori de instituții din Satu Mare, reprezentanți ai Asociației Crescătorilor de ovine şi caprine Ovim-Nord, ai GAL Țara Oașului și ai Asociației Țara Oașului.

 Față de prima ediție de anul trecut, expozanții de oi au fost mai mulți, dar și cei veniți să trăiască pe viu reînvierea acestei tradiții au fost mult mai mulți, cu toții profitând de vremea perfectă pentru o petrecere câmpenească.

Primarul Aurelia Fedorca le-a mulțumit crescătorilor de oi și tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului pentru că reușesc împreună să reînvie una dintre cele mai frumoase tradiții din Țara Oașului.

Participanții s-au bucurat apoi de expoziţia gastronomică cu produse locale şi tradiţionale și expoziţia meşteşugărească, acompaniate de momente folclorice cu Maria Tripon, ceteraşii, Ansamblurile folclorice Oaşul şi Sânzienele și alte grupuri reprezentative din Țara Oașului, dar și de bucatele tradiționale.







Acest eveniment a fost iniţiat de crescătorul de ovine Berinde Ştefan, cunoscut în zonă sub numele de Ştefanu Bodii, şi a fost organizat de acesta în colaborare cu Primăria şi Consiliul local Negreşti-Oaş, Casa Orăşenească de Cultură, Consiliul Județean Satu Mare, Grupul de Acțiune Locală Țara Oașului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine Ovim-Nord din judeţul Satu Mare.







Tags: osambrit  oi  negresti-oas  
1935 vizite
Distribuie pe