Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Legendarul fotograf-cronicar al Sătmarului, Gheorghe Iancu, omagiat cu o expoziție la împlinirea vârstei de 80 de ani
Florin Răchitan  - Miercuri, 24 August 2022

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, cunoscutul fotograf sătmărean Gheorghe Iancu a fost sărbătorit cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani.

Cu acest prilej, celui sărbătorit i s-a înmânat o Diplomă de Excelență din partea C.J.C.P.C.T., pentru contribuția esențială adusă la dezvoltarea spiritualității sătmărene și s-a lansat albumul fotografic: „Satu Mare – fotografia unei lumi deschise” - de Gheorghe Iancu.

Au luat cuvântul: Robert Laszlo - manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Felician Pop - președintele Asociației Scriitorilor de Nord Vest, scriitorul Mihai Sas, jurnalistul Ioan Anițaș și Ludovic Gyure – fostul director a Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare. Momentele artistice au fost susținute de către Georgeta Govor și Adrian Lupescu.

Gheorghe Iancu s-a născut la 23 august 1942 în localitatea Necopoi, comuna Homoroade. Și-a descoperit pasiunea pentru fotografie la vârsta de 17 ani. Primul aparat de fotografiat și l-a cumpărat din Satu Mare și a fost un Smena II, care putea fotografia 36 de imagini. Inundațiile din 14 mai 1970, care au devastat orașul, au fost surprinse în aproximativ 400 de instantanee, multe dintre ele publicate în albumul „Epopee pe Someș”, după care a avut o carieră îndelungată la singurul ziar de pe vremea aceea din județul Satu Mare.

Neobosit la această venerabilă vârstă, Maestrul Gheorghe Iancu continuă să surprindă instantanee din viața zilnică a orașului și județului Satu Mare, fiind cunoscut pentru patriotismul local cu care surprinde cele mai frumoase și sugestive imagini din comunitatea în care trăim și le împărtășește tuturor cu ajutorul tehnologiei moderne și al rețelelor de socializare.




1219 vizite
Distribuie pe