Voluntarii seriei a XI-a din cadrul programului "Salvatori din pasiune" la finalul cursului introductiv general.
Un grup de 12 voluntari, caracterizați de către coordonatorii lor ca fiind motivați, harnici, implicați și interesați, au parcurs cu succes prima serie a informațiilor teoretice, urmată bineînțeles de partea practică.
Introducerea în activitățile desfășurate de către pompieri, prezentarea tehnicii și a echipamentului de intervenție specific gestionării situațiilor de urgență pe tipuri de risc, precum și o instruire în domeniul situațiilor de urgență au constituit primele pietre de temelie din formarea acestora.
Pregătiți și motivați vor intra și în următoarele etape, respectiv cursul de prim ajutor de bază cu durata de 30 de ore și apoi desfășurarea efectivă a activităților de voluntariat împreună cu pompierii.