Locale Altele
Sambata, 26 Octombrie 2024
Sam, 26 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Accident cu o ambulanță în fața Muzeului Județean Satu Mare
ISU „Someș” Satu Mare  - Vineri, 21 Iulie 2023

În jurul orei 16.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Someș" al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui accident rutier pe Bulevardul Vasile Lucaciu, în apropierea Muzeului Județean Satu Mare, în care a fost implicat un autoturism și o ambulanță care se îndrepta către un pacient.

La locul evenimentului a acționat Detașamentul de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

În urma accidentului a rezultat o victimă, de sex feminin,  cu vârsta de aproximativ 60 ani, care a rămas încarcerată.

Aceasta a fost extrasă de pompieri, în stare de conștiență și predată echipajului SAJ, în vederea transportării la spital. În urma sprijinului medical acordat la fața locului, victima a refuzat transportul la unitatea medicală.

Pompierii au acționat în continuare pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

720 vizite
Distribuie pe