La data de 12 septembrie, în jurul orelor 17:05, polițiștii rutieri sătmăreni au fost sesziați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Calea Traian din municipiul Satu Mare.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie, de 58 de ani, din Satu Mare, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei femei, de 33 de ani din Negrești-Oaș care, în calitate de pieton, era angajată în traversarea străzii pe trecere de pietoni semnalizată și marcată corespunzător, provocându-i acesteia din urmă leziuni ușoare.
Femeia aflată la volanul autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Totodată, acesteia i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
Verificările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.