O ilustrare originală a felului în care dispar ultimele case tradiționale din Țara Oașului, ”înghițite” de vilele ridicate de copiii și nepoții care își petrec toată viața muncind în străinătate pentru a le construi, a fost postată azi de realizatorul foto-documentarului ”Mândrie și Beton”, Petruț Călinescu.

El s-a întors în Țara Oașului la un deceniu după ce a realizat primul album foto devenit celebru la nivel național, surprinzând schimbările profunde în societatea oșenească odată cu creșterea unei noi generații, care deja își trăiesc viața în Occident.

Materialul foto realizat la fața locului constituie conținutul unui nou album, ”Mândrie și Beton – după 10 ani”, despre care am scris într-un articol anterior, iar printre instantaneele surprinse se numără și fotografiile realizate la intervale de câte 5 ani, din același unghi, în care apare casa veche specifică lumii oșenești de odinioară, respectiv vila construită în curtea unei familii din Moișeni.

Casa mică a bătrânilor Gherman a stat, timp de aproape 10 ani, la umbra duplexului construit de doi nepoți plecați la muncă în Franța care vin acasă o dată sau de două ori pe an. Bătrânii le-au dat nepoților terenul pentru a-și construi un duplex cu banii agonisiți în străinătate, cu înțelegerea de a nu se atinge de casa bătrânească atâta timp cât ei sunt în viață. Casa cea nouă nu a fost niciodată locuită. Bătrânii Gherman, care locuiau în căsuța albastră, s-au dus pe rând. Mai întâi s-a stins ea și, la scurt timp, s-a dus și el. O dată cu ei a dispărut și casa albastră.

„Eu m-am născut în căsuța asta de lemn. Nouă copii am fost. Aici am trăit toată viaţa. Acum nepotul meu e plecat în Franța. L-am lăsat să-şi construiască casa asta mare la mine în curte. E bine şi pentru mine. Vara dorm acolo, că ţine mai răcoare betonul” – spunea, în 2010, Ioan Gherman, care avea atunci 84 de ani.

Evoluția lucrărilor, respectiv ”înghițirea” casei vechi de cea nouă, este prezentată în GIF-ul de mai jos: