Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost alertat sâmbătă, în jurul orei 17.00, să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din localitatea Decebal.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost alocate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor SMURD B2 și terapia intensivă mobilă de la nivelul Detașamentului de Pompieri Satu Mare respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă cu o capacitate de 10.000 l din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.
Ajunse la fața locului forțele profesioniste au constatat că incendiul se manifesta violent cu degajări mari de fum pe o suprafață de aproximativ 1.500 m² la nivelul adăpostului de animale.
S-a intervenit de urgență pentru localizarea, limitarea și lichidarea incendiului înaintea propagării acestuia la anexele alăturate.
În urma evenimentului s-a degradat adăpostul pentru animale în totalitate, parte din anexă.
Dintr-un număr de 40 de bovine, 7 au fost salvate iar 33 au fost surprinse de flăcări.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, pompierii militari au constatat cauza probabilă de izbucnire a incendiului ca fiind scurtcircuit electric, imprejurarea determinantă, cablu electric defect.