Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Distincții pentru pompierii mici și mari, de ziua lor
ISU „Someș” Satu Mare  - Vineri, 13 Septembrie 2024

Prefectul Ioan Tibil, alături de subprefecții Altfatter Tamás și Romeo Pop, de directorul Cancelariei, Radu Iancu au participat azi la manifestările organizate de ISU ”Someș ” Satu Mare cu prilejul Zilei Pompierilor.







Ziua a început la Catedrala Ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului” Satu Mare cu o slujbă de pomenire a pompierilor din cadrul I.S.U. ”Someș” Satu Mare trecuți la cele veșnice.




Apoi pe platoul din Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare a avut loc ceremonialul militar în cadrul căruia au fost avansați în grad patru ofițeri și doi subofițeri și s-au acordat premii și distincții echipajelor de elevi ” Prietenii pompierilor” de la Liceul Teoretic German "Johann Ettinger" și doamnei Veronica Bancoș, profesor coordonator al echipajelor. 

În același cadru festiv s-a depus jurământul militar de către cadrele noi ale unității: slt.Vancsa Daiana Simona și slt. Băbaș Dorina după  care pompierii care au  obținut rezultate excepționale în îndeplinirea atribuțiilor specifice, au fost avansați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim.

Astfel, in temeiul Ordinului Ministrului Afacerilor Interne și al inspectorului șef, au fost înaintați în gradul de:

locotenent colonel: maior Zamfirache Marieta

căpitan: locotenent Micle Gheorghe Ionuț, locotenent Mercea Alexandru, locotenent Buzilă Ovidiu

plutonier adjutant șef:  plutonier adjutant Ban Stelian

plutonier adjutant: Jorjoca Daniel Ioan
















Prefectul Ioan Tibil a citit mesajul prim-ministrului Marcel Ciolacu prilejuit de Ziua Pompierilor din România.













”Îi sărbătorim astăzi pe eroii discreți de lângă noi, pe ajutorul cărora ne bazăm atunci când incendiile, inundațiile sau alte situații de urgență pun în pericol vieți, locuințe și comunități. Le mulțumim pentru omenie, profesionalism și implicare civică! Curajul și solidaritatea sunt valori ce nu au granițe. Au fost dovedite de salvatorii români în misiunile dificile nu doar în țară, ci și în Grecia, Franța și oriunde au fost solicitați să intervină”.

De asemenea, porțile inspectoratului, precum și ale subunităților au fost larg deschise pentru toți cei care au dorit să cunoască misiunile pompierilor, tehnica de intervenție și să afle cum pot acorda primul ajutor în cel mai scurt timp.

 

927 vizite
Distribuie pe