Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Culturiștii Sătmarului
Ioana Gavrău  - Sambata, 16 Octombrie 2010
Prima ediție a compionatului județean de culturism 2010 s-a desfășurat sâmbătă, în sala de sport a Liceului CFR din Saru Mare. Sportivii care au participat și-au arătat fiecare grupă de muschi, iar publicul a savurat din plin spectacolul. Evenimentul a fost organizat de antrenorul de culturism Vasile Belbe, de la Clubul Sănătatea.




Concursul a început la orele 11.00, când sala liceului a fost aproape neîncăpătoare. Primii sportivi care s-au aliniat pe podium au fost cei cu vârsta de 13 ani. Chiar dacă s-au apucat de acest sport numai de 3 săptămâni, antrenorul lor spune că într-un an de zile, nimeni nu-i va recunoaște.



 
Un moment emoționant a reprezentat evoluția sportivului Dorel Oros, care s-a născut cu o boală gravă. Cu toate acestea, de doi ani de zile practică acest sport, iar evoluția lui se vede pe zi ce trece. Acesta a fost premiat de organizatori cu o medalie și o diplomă.


Înainte de a începe concursul propriu –zis, campionul național la culturism, grupa masters, Vasile Zaha (53 ani) a făcut o demostrație. Acesta a câștigat titlul de campion național în acest an, în cadrul consursului care s-a desfășurat în Zalău.



„Sper să mă mențin în formă până la adânci bătrâneți“, a spus Vasile Zaha.

La fiecare catogorie s-au înscris trei sportivi, iar câștigătorii au fost desemnați după ce juriul, format din patru foști sportivi de performanță, le-au analizat numerele artistice.
 

La categoria 70 kg, juniori, locul I i-a revenit lui Sergiu Cadar.




La categoria 80 kg, juniori, medalia de aur a obținut-o Florin Feher.






Demonstrație de judo

Sportivii de la Clubul Sportiv Fușle Security au realizat o demonstrație de judo, apreciată de cei prezenți. Vasile Fușle și Florin Fușle, medaliați cu aur la multe competiții din țară și străinătate, au „smuls“ aplauzele spectatorilor.




Și campionul național de juniori, sătmăreanul Sergiu Sabou a făcut o demostrație de culturism. Acesta se pregătește intens pentru următorul concurs.




În ceea ce privește categoria 70 kg, seniori, locul I i-a revenit lui Vasile Zaha.


Vasile Olaru a fost declarat campion județean la categoria 80 kg.


Tot acesta a obținut și titlul de campion absolut la culturism, ediția 2010, Satu Mare.


9362 vizite
Distribuie pe