Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Doi francezi s-au rătăcit pe linia de frontieră
Poliţia de Frontieră  - Miercuri, 11 Mai 2011

Doi cetățeni francezi sunt cercetați pentru că au trecut ilegal frontiera din Ungaria în România. Cei doi s-au rătăcit și au ajuns pe teritoriul țării noastre.

 

În seara zilei de marți, în jurul orei 20.30, un agent al Poliției de Frontieră Satu Mare, aflat în timpul liber pe raza localității Oar, a observat două persoane care se deplasau pe frontiera verde dinspre Ungaria spre România.

 

Imediat agentul și-a anunțat colegii, iar un echipaj PF din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni a ajuns în scurt timp la locul respectiv. Ei au identificat cele două persoane ca fiind cetățeni francezi, în vârstă de 42, respectiv 20 de ani.

 

Din cercetările efectuate de polițiștii de frontieră sătmăreni și din declarațiile celor două persoane s-a constatat că francezii s-au rătăcit și au trecut astfel ilegal frontiera din Ungaria în România prin dreptul localității Oar.

 

Celor doi li s-a întocmit dosar penal pentru intrare în țară prin trecere ilegală a frontierei de stat.

1632 vizite
Distribuie pe