Locale Altele
Sambata, 26 Octombrie 2024
Sam, 26 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Polițiștii au dat amenzi de 180 milioane într-o zi
Poliția Satu Mare  - Joi, 19 Mai 2011
Acțiune de amploare a polițiștilor sătmăreni. Nu mai puțin de 20 de lucrători din cadrul IPJ Satu Mare, alături de specialiști ARR, RAR și SDN au acționat joi pe DN 19 – Pișcolt pentru siguranța traficului rutier. Au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale în valoare de 18.000 lei.


În cadrul acțiunii s-a urmărit starea psihofizică a conducătorilor auto, modul în care sunt respectaţii timpii de odihnă şi de lucru, legalitatea transporturilor de mărfuri şi de persoane, dacă autovehiculele prezintă defecţiuni tehnice la sistemul de direcţie sau de frânare.
 

Pentru nereguli constatate, oamenii legii au aplicat 44 de sancţiuni contravenţionale, în valoare peste 18.000 de lei, dintre care 10 pentru defecţiuni tehnice, una pentru lipsă asigurare şi 3 pentru nerespectarea timpilor de odihnă.

De asemenea, au fost reţinute 8 certificate de înmatriculare pentru defecţiuni la sistemul de direcţie sau frânare şi au fost ridicate în vederea suspendării 5 permise de conducere – două pentru consum de alcool, două pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi unul pentru defecţiuni tehnice.


Tot în timpul acţiunii, poliţiştii rutieri au depistat doi conducători de autotractoare, de 52 şi 43 de ani, care aveau o alcoolemie peste limita legală admisă (0,54, respectiv 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat).


În ambele cazuri, conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lor au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei.

Astfel de acţiuni, pentru creşterea siguranţei traficului rutier, se vor organiza şi în perioada imediat următoare, atât pe principalele artere din judeţ, cât şi în municipii şi oraşe.

1560 vizite
Distribuie pe