Oficialitățile locale, alături de sătmăreni, au sărbătorit vineri Ziua Imnului Național. Ca în fiecare an, Drapelul României a fost arborat pe platoul din fața Palatului Administrativ, s-a vorbit despre însemnătatea sărbătorii, iar la final a defilat Garda de Onoare. Scurtă și la obiect a fost toată ceremonia, iar participanții au fost puțini la număr.
La ora 10.30, primarul Iuliu Ilyes, viceprimarii Kereskenyi Gabor și Adrian Albu, prefectul Radu Giurcă, președintele Consiliului Județan, Csehi Arpad, alături de vicepreședinții Adrian Ștef și Micea Govor,respectiv directori de deconcentrate și militari în rezervă și-au făcut prezența pe platoul din fața Palatului Administrativ.
Anul acesta nu au lipsit nici oamenii politici. Senatorul PSD, Valer Marian, deputatul PNL, Viorel Buda, senatorul UDMR, Tiberiu Gunthner, deputatul UDRM, Erdei Istvan, au fost prezenți pentru a marca Ziua Imnului Național.
Slujba religioasă a durat câteva minute, iar după rostirea discursului privind însemnătatea sărbătorii, a urmat defilarea Gărzii de Onoare.