Un grup de zece persoane private de libertate din regim deschis și semideschis, aflate în custodia Penitenciarului Satu Mare în vederea executării pedepsei prvative de libertate, vor vizita miercuri, de la ora 10.00, Muzeul Județean Satu Mare și vor viziona un film istoric.
Prin această activitate se urmăreşte creşterea nivelului cunoştinţelor generale ale participanţilor, exersarea şi stimularea capacităţilor intelectuale şi formarea atitudinii critice faţă de fenomenele lumii înconjurătoare, dezvoltarea unui cadru favorabil de petrecere a timpului liber prin participarea activă la viaţa socială şi învăţarea asumării responsabilităţilor, formarea şi dezvoltarea unor abilităţi şi deprinderi care să contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine a persoanelor private de libertate, precum şi la descoperirea şi dezvoltarea componentei aptitudinale a personalităţii.