Locale Altele
Luni, 28 Octombrie 2024
Luni, 28 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ședințele privind inventarierea terenurilor se vor face lunar
Prefectura Satu Mare  - Joi, 18 Iulie 2013

Prefectul Eugeniu Avram a convocat joi, în şedinţă de lucru membrii comisiilor locale pentru inventarierea terenurilor în baza Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

 

În cadrul şedinţei de lucru, prefectul a dorit să se asigure că membrii comisiilor locale şi-au însuşit atribuţiile prevăzute în lege, precum şi dacă au apărut unele aspecte cu caracter organizatoric pentru a fi rezolvate în mod unitar la nivelul judeţului.  

 

De asemenea, au fost dezbătute probleme tehnice care au fost analizate împreună cu reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară OCPI Satu Mare.

 

Prefectul a menţionat că astfel de şedinţe de lucru vor fi organizate lunar pentru asigurarea bunei desfăşurări a inventarierii terenurilor de pe raza judeţului Satu Mare.

 

Următoarea şedinţă de lucru a membrilor comisiilor locale pentru inventarierea terenurilor în baza Legii 165/2013 va avea loc în luna august.

1362 vizite
Distribuie pe