Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Cel mai experimentat ”drumar” din județul Satu Mare explică cum a fost inaugurat cel mai important tronson al șoselei de centură a Sătmarului
Florin Răchitan  - Luni, 25 Octombrie 2021

Unul dintre cei mai reputați specialiști în lucrările de infrastructură ale județului Satu Mare din ultimele decenii, prim-vicepreședintele PNL Satu Mare, Augustin Iștoc, face, într-un interviu acordat unui post local de televiziune, câteva precizări importante în legătură cu șoseaua de centură a municipiului Satu Mare.

Nimeni nu a spus că de-a lungul anilor, mai exact din 2015, partidele politice locale nu s-au implicat în realizarea variantei de ocolire a municipiului. Ceea ce a schimbat domnul deputat Adrian Cozma a fost modul de punere în funcțiune, toată varianta odată, idee susținută de conducerea județului sau posibilitatea de punere în funcțiune a trei tronsoane separat, idee promovată de domnul deputat Cozma.

Se spunea sus și tare că problemele de garanție nu permit decât punerea în funcțiune a întregului tronson. Încă din luna aprilie domnul deputat Cozma a făcut demersuri la cel mai înalt nivel, adică conducerea CNAIR și Ministerul Transporturilor. După multe insistențe, doamna director general al CNAIR, Mariana Ioniță, împreună cu constructorul emit pe data de 05.08.2021 un grafic de punere în funcțiune a tronsonului de 4 km din variantă la data de 01.10.2021; cităm documentul:

„Tipurile de lucrări rămase de executat pe acest sector de drum sunt următoarele: •Finalizare acostamente si taluzuri cu pamant vegetal; •Realizare platforme pentru atenuatoare de impact; •Montare stalpi iluminat : - drum – 14 bucăți; - pod Somes – 25 bucăți; •Parapet metalic marginal – rest de executat 800 m; •Parapet median New Jersey: - 2300 m pe zona de drum; - 510 m pe zona de pod Somes; •Montare placute reflectorizante pe parapetul marginal si axial; •Marcaje rutiere; •Semnalizare orizontala si verticala; •montare rosturi dilatatie Pod Somes; •montare guri de scurgere Pod Somes; Grafic de realizare a principalelor lucrări pe acest tronson • Nod rutier km 9+665(bretele si sens giratoriu) – finalizare pana la 01.10.2021 • Nod rutier km 13+590 (bretele si sens giratoriu) – finalizare pana la 20.09.2021 • Parapet median New Jersey montat pe zona de drum -finalizare la 10.09.2021 • Parapet median New Jersey montat pe zona de pod - finalizarea 15.09.2021 • Parapet metalic marginal pe zona de drum – finalizare pana la 20.09.2021 •

Semnalizare orizontala si verticala – finalizare pana la 01.10.2021 • Iluminat – finalizare lucrări pentru acest tronson pana la 25.09.2021 ” Mai are cineva acest grafic? După primirea documentului, domnul deputat Cozma, domnul subprefect Radu Bud și Iștoc Augustin se deplasează la constructor pe strada Magnoliei, unde termenul de punere în funcțiune, se decalează la 15.10.2021. Cu acest prilej s-a insistat ca segmentul Aeroport - str. Careiului să fie realizat până la finele anului.

Unde au fost partidele politice după comunicatul dat la 10.08.2021? Toată lumea a tăcut, mai mult, erau siguri că domnul deputat Adrian Cozma va claca. La un interval de două săptămâni, directorul responsabil din CNAIR pentru Satu Mare, cu toți factorii implicați vin la fața locului; pe lângă aceștia au mai participat: domnul vicepreședinte al Consiliului Județean, Beșeni Valer Cristian, domnul subprefect Radu Bud și Iștoc Augustin.

Părerile de punere în funcțiune au fost majoritare pentru 15.10.2021. Urmează discuții aprinse între domnul deputat Cozma și factorii de decizie de la București, care, pe măsură ce se apropie luna octombrie, dădeau din colț în colț. Cine s-a mai implicat în aceste discuții? Cu o săptămână înainte de 22.10.2021, domnul deputat Cozma și domnul președinte BPM PNL Satu Mare mai fac o vizită pe șantier pentru a se convinge de stadiul lucrărilor. Din nou, domnul deputat iese în mass-media și spune că data de 22.10.2021 rămâne pentru punerea în funcțiune a celor 4 km.

Care dintre oficialități sau partide a ieșit să comenteze într-un fel sau altul punerea în funcțiune anunțată? Toată lumea a tăcut chitic, considerând irealizabilă punerea în funcțiune.

Sătmărenii trebuie să știe că și în dimineața zilei de vineri 22.10.2021 s-a pus problema anulării. În concluzie, nu contestăm aportul de-a lungul anilor venită de la partide, dar punerea în funcțiune pe segmente a variantei ocolitoare, adică a celor 4 km, este meritul domnului deputat Cozma. Fără insistențele sale, sătmărenii ar fi circulat pe variantă când s-ar fi dat totul în funcțiune, adică aprilie 2022.

2165 vizite
Distribuie pe