După zvârcolirile din ultimele zile ale adversarilor de toate felurile, care au fost în stare să trimită la Ministerul Transporturilor chiar și poze cu fisuri și crăpături de pe altă șosea din țară, în speranța că vor reuși să întârzie inaugurarea șoselei de centură la data anunțată de deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, același deputat a revenit azi cu anunțul final.
”Mâine dimineață, în prezența primului ministru Nicolae Ciucă, va fi inaugurată centura ocolitoare a municipiului Satu Mare.
Toate lucrările au fost finalizate, lucru confirmat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
O investiție cu impact local și regional, care va aduce o serie de beneficii pentru județul nostru” – a declarat Adrian Cozma.