Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Dosarul cu șină a fost interzis. Dacă vreun funcționar vă cere copii xerox, trimiteți-l la nopsam, la săpat mălaiul!
Florin Răchitan  - Joi, 6 Iulie 2023

Una dintre legile cele mai așteptate de toți românii de la Revoluție încoace tocmai a intrat în vigoare. Legea nr.9/2023, cunoscută în termeni populari ca ”Legea pentru eliminarea dosarului cu șină” a fost inițiată de PNL și votată la începutul acestui an, dar a intrat în vigoare după publicarea ei în Monitorul Oficial, în 4 Iulie.

Detalii despre lege și efectele ei au fost prezentate de deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o joi la sediul organizației politice pe care o conduce la nivel județean.

În esență, instituțiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii ale avizelor sau documentelor care au fost emise de către alte instituții publice, astfel că cetățenii nu vor mai pierde timp la cozi sau bani pentru copierea unor acte pe care statul le deține deja.

Românii au la dispoziție site-ul www.romaniafaradosar.ro, unde pot citi în detaliu prevederile din lege și unde pot semnala situații în care le este cerut un dosar sau copii după documente.

Inițial, legea trebuia aplicată doar la nivelul instituțiilor centralizate ale Guvernului, dar, având în vedere că cetățenii au cele mai multe probleme cu instituțiile administrațiilor publice locale (primării, furnizori de servicii precum apă-canal etc.), prevederile legii au fost extinse și la nivel local și județean.

Principalele prevederi ale legii sunt:

            -Instituțiile publice nu mai pot solicita cetățenilor obiecte de papetărie ori birotică;

            -Instituțiile publice nu mai pot solicita documente emise de alte instituții publice;

            -Dacă sunt necesare copii: fotocopierea se face gratuit; copia legalizată a fost eliminată; (funcționarul va constata conformitatea copiei cu originalul); copia după CI poate fi trimisă în format electronic, pe e-mail;

            -Modelele tipizate de formulare sunt publicate pe site-urile instituțiilor, pentru a fi descărcate;

            -Pe lângă plata cash, instituțiile publice trebuie să ofere și alte posibilități de plată, de exemplu plata cu cardul.

În traducere, în limbaj mai neaoș: dacă de acum înainte vreun funcționar bugetar gata să sară cu greva oricând pentru ”indexări salariale în conformitate cu inflația” mai îndrăznește vreodată să vă ceară o copie a unui document care se află deja în baza de date a vreunei alte instituții a statului român, puteți să-l trimiteți direct la nopsam, fiindcă e nevoie foarte mare de forță de muncă la săpat mălai în Soconzel și acolo încă nu am importat nepalezi. Se plătește bine, plus țigări și bere gratis!

Dacă refuză această alternativă de muncă cinstită, atunci puteți oricând să depuneți o sesizare oficială la Prefectura Satu Mare, care e obligată să verifice orice asemenea reclamații. Ba mai mult, deputatul Adrian Cozma invită toți sătmărenii să depună notificări chiar la cabinetul său parlamentar din sediul PNL din Piața Libertății și dă asigurări că se va ocupa personal de fiecare situație, astfel încât paraziții pe bani publici, dar și șefii instituțiilor unde lucrează, să răspundă penal pentru neglijență în serviciu sau chiar abuz în serviciu, care se pedepsesc în conformitate cu legislația în vigoare.

Deci, recapitulăm: funcționarul vă cere hârtie și scoate un sunet pe gură, uitându-se peste ochelari din partea cealaltă a ghișeului la care vă chirciți, umilindu-vă? I se indică pe Google Maps direcția Soconzel, la nopsam! Dacă nu, reclamație la Prefectură sau la Adi Cozma, că se ocupă el! ;))

998 vizite
Distribuie pe