Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Final cu gust amar pentru actualul Consiliu Local
Florin Răchitan  - Joi, 31 Mai 2012

Dacă în urmă cu patru ani consilierii locali de atunci şi-au făcut „poză de promoţie” după ultima şedinţă din acel mandat şi s-au despărţit într-o atmosferă de banchet, aleşii sătmărenilor din actualul Consiliu Local au avut parte de o ultimă şedinţă cu scântei şi reproşuri, iar cei care au fost colegi timp de patru ani n-au mai băut nici paharul de şampanie pe care şi l-au promis.

 

Înainte de a ajunge la momentele uşor penibile de la sfârşit, consilierii locali au apucat să aprobe câteva proiecte de hotărâre importante, într-o şedinţă deloc formală, dar au şi amânat ori au scos de pe ordinea de zi câteva puncte, în timp ce au introdus altele, oarecum la repezeală, să le aprobe până mai sunt în funcţie.

 

Cele mai importante proiecte votate s-au referit la menţinerea taxelor şi impozitelor locale de anul viitor la nivelul din acest an, precum şi la demararea proiectului de repunere în funcţiune a unui număr de şase cabinete stomatologice şcolare, în care toţi elevii din municipiu îşi vor face controale anuale.

 

În finalul şedinţei, primarul Iuliu Ilyes i-a anunţat pe consilierii locali că tocmai a semnat la Cluj documentele pentru demararea lucrărilor de reabilitare a străzilor din zona Drumul Botizului – calea ferată – str. I.L. Caragiale – str. Şoimoşeni, o investiţie în valoare de 2 milioane de euro, finanţată în mare parte de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional.
 

După ce reprezentanţii PSD şi UDMR le-au mulţumit colegilor pentru colaborarea din ultimii patru ani, PSD-iştii au părăsit sala de şedinţă, motivând că trebuie să ajungă la o întâlnire cu alegătorii, în campania electorală, lăsându-l pe primarul Iuliu Ilyes să fie ţinta interpelărilor din partea unor cetăţeni care-i reproşau unele aspecte pe care le considerau a fi nerealizări ale mandatului său.

 

Primarul le-a răspuns cu răbdare, însă discuţiile au degenerat în polemici, cărora preşedintele de şedinţă, Vasile Fogel, le-a pus capăt cu un ultim clinchet de clopoţel, ce anunţa închiderea ultimei şedinţe a Consiliului Local din acest mandat.

 

După şedinţă, cei mai mulţi consilieri au mai rămas un timp pe coridoare, aşteptând să-i invite cineva la paharul de şampanie promis. Degeaba.

1540 vizite
Distribuie pe