Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Dorel Coica: „Filarmonica a fost furată de la municipiul Satu Mare”
Florin Răchitan  - Luni, 21 Ianuarie 2013

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute luni la amiază, primarul Dorel Coica şi viceprimarul Marcela Papici au confirmat zvonurile care circulă prin Satu Mare încă din momentul vânzării Hotelului Dacia către omul de afaceri negreştean Vasile Ţânţaş.
 

 

Ei au declarat că odată cu această vânzare a fost înstrăinată şi partea de clădire ce găzduieşte Filarmonica „Dinu Lipatti”. Dorel Coica a dat vina pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Ştefan Szabo, şi pe fostul primar Iuliu Ilyes pentru această privatizare dubioasă.

 

Potrivit declaraţiilor sale, Primăria Satu Mare a fost înştiinţată în urmă cu două săptămâni că, în urma unei sentinţe judecătoreşti dată în procesul intentat proprietarului Hotelului Dacia, administraţia locală sau judeţeană sătmăreană nu mai au nici un drept de proprietate asupra sediului Filarmonicii Dinu Lipatti.

 

Sentinţa nefiind definitivă, Primăria a făcut recurs, dar, după cum s-a exprimat Dorel Coica, „sunt puţine şanse să mai primim vreo sentinţă în favoarea noastră”, astfel că se aşteaptă ca şi rezultatul recursului să confirme pierderea dreptului de proprietate asupra sediului Filarmonicii „Dinu Lipatti”.

 

„În această situaţie, vom fi nevoiţi fie să căutăm alt sediu pentru filarmonică, fie să începem negocierile cu actualul proprietar, să vedem în ce condiţii ne va permite să continuăm activitatea filarmonicii în acelaşi spaţiu. Cert este, însă, că sătmărenii pot să le mulţumească fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Ştefan Szabo, şi fostului primar Iuliu Ilyes pentru felul în care au aranjat vânzarea clădirii simbol a municipiului Satu Mare” – a declarat edilul-şef.

 

El a precizat că juriştii Primăriei, ajutaţi de colegii lor de la Prefectură, verifică acum toate documentele pe baza cărora s-a făcut vânzarea imobilului la vremea respectivă, precum şi motivele pentru care nu s-a întreprins nimic concret pentru a nu înstrăina şi partea de clădire a Filarmonicii.

 

Cam în această ordine de idei, Dorel Coica a ţinut să infirme „speculaţiile” din ultimele zile despre o eventuală cedare a unui post de viceprimar către UDMR. „Echipa de la conducerea Primăriei Satu Mare este alcătuită din Dorel Coica, Marcela Papici şi Radu Roca, iar această componenţă nu se va schimba în actualul mandat. Cei cărora le e poftă de un loc în această echipă ar fi trebuit să convingă populaţia oraşului la alegeri şi să dovedească faptul că pot să obţină 40% din voturi, cum s-au lăudat” – a adăugat primarul.

 

Tot în cadrul conferinţei de presă, Dorel Coica a prezentat rezultatele vizitei pe care a întreprins-o săptămâna trecută în oraşul Darmstadt din landul german Hessen, cu care administraţia sătmăreană doreşte să stabilească legături de colaborare în mai multe domenii. Cu această ocazie, Dorel Coica a avut o întrevedere cu preşedintele Consiliului Judeţean Darmstadt-Dieburg, Klaus Peter Schellhaas.

 

„În prima fază, vom pune la punct un sistem de schimb de experienţă între cadrele medicale dela Spitalul Judeţean Satu Mare şi spitalul din Darmstadt, apoi, cu ajutorul preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, dorim să stabilim o legătură aeriană directă între aeroportul din Satu Mare şi cel din Frankfurt, cel mai mare aeroport din Europa” – a încheiat primarul Dorel Coica.

1958 vizite
Distribuie pe