Mama unei tinere de 15 ani a sesizat luni Poliţia prin intermediul unui apel 112, reclamând că fiicei sale i-a fost furat ghiozdanul, în timp ce se aflau într-un magazin de pe Strada Careiului din municipiu.
Fata a lăsat ghiozdanul pe un dulap din aproprierea casieriei, dar la terminarea cumpărăturilor a constatat că bunul i-a fost furat.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale l-au depistat pe suspect, tot un minor de 17 ani, din municipiu şi au recuperat ghiozdanul. Tânărul aruncase însă cărţile şi caietele, relatând poliţiştilor că l-a interesat doar geanta.
Minorul este anchetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, poliţiştii verificând dacă acesta a mai comis şi alte fapte de natură penală.