Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale în colaborare cu cei din cadrul Postului de Poliţie Dorolţ au identificat, miercuri, autorii în cazul a cinci infracţiuni de furt.
Ludovic B. de 21 de ani şi un minor în vârstă de 14 ani ar fi pătruns în patru locuinţe situate în municipiul Satu Mare şi una situată în localitatea Dorolţ de unde ar fi sustras diverse bunuri cauzând un prejudiciu de 2.500 lei, prejudiciu care a fost recuperat în proporţie de 90%.
Se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale acestora.
Tânărul de 21 de ani nu se află la prima faptă de acest gen şi a fost reţinut pentru 24 de ore,iar minorul este cercetat în stare de libertate.
În cauză se efectuează cercetări sub apsectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.