Duminică, ora 05.45 pe strada Botizului, din municipiul Satu Mare a avut loc un accident de circulaţie.
Poliţiştii Biroului Rutier au stabilit din cercetările efectuate faptul că Florin B., de 21 de ani a condus autoturismul marca Audi, iar pe fondul neadaptării vitezei a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un copac.
În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest care, a indicat o concentraţie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi în primul caz şi pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Duminică noaptea poliţiştii rutieri sătmăreni au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale care a avut loc pe strada Amaţului, din municipiul Satu Mare.
Vlad T. a condus autoturismul marca Skoda şi a intrat în coliziune cu autoutilitara marca Ford, care era parcată. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.