În noaptea de joi spre vineri, la ora 01.00 poliţiştii Secţiei Tăşnad au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea Sudurău, judeţul Satu Mare, care reclama faptul că ar fi fost agresat.
Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului şi au stabilit că pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, Ioan A. i-ar fi aplicat lui Aladar M. mai multe lovituri cu pumnii la nivelul feţei.
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Tăşnad în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.
Oamenii legii au întocmit dosare penale şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar în primul caz şi pentru distrugere.