Poliţiştii Secţiei Beltiug, au fost sesizați telefonic, luni, în jurul orelor 22.37, de către un bărbat din Socond, despre faptul că două persoane îi sustrag lucernă de pe o parcelă de pământ situată între localitățile Socond şi Hodişa.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului i-au surprins în flagrant pe V. Iosif de 40 ani din Socond şi fiul acestuia de 17 ani, în timp ce sustrăgeau lucerna. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat.