Miercuri, în jurul orelor 11:00, pe DJ 193, în localitatea Cărăşeu, B. Atila, de 46 ani, din Satu Mare, staționând în autoturismul marca Dacia Logan, pe marginea părţii carosabile a deschis portiera stângă faţă a autoturismului fără să se asigure accidentându-l ușor pe M. Zoltan, de 66 ani, din Cărăşeu, care circula regulamentar pe bicicletă.
Ambele persoane participante la eveniment au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative; totodată le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.