Poliţiştii Secţiei Negreşti Oaş au fost sesizaţi, miercuri, de către Iuliu P., despre faptul că pe DJ 109K, pe raza localităţii Vama a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că Iuliu P.. a condus un autoturism, înmatriculat în Franţa, iar pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum a intrat în coliziune cu un stâlp din beton, aflat în afara părţii carosabile.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
De asemenea poliţiştii au stabilit că bărbatul a condus autoturismul, deşi nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de căre o persoană care nu posedă permis de conducere.
Miercuri seară, poliţiştii Secţiei Satu Mare, au fost sesizaţi despre faptul că, pe raza localităţii Lazuri, judeţul Satu Mare, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că Sandor N., în timp ce conducea autoturismul, marca Volkswagen a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.