Poliţiştii din Negreşti Oaş au identificat un tânăr bănuit de comiterea unui furt din locuinţă. Prejudiciul a fost recuperate în totalitate.
În cursul zilei de marți, poliţiştii negreşteni l-au identificat pe Ioan C. de 24 de ani din comuna Vama, ca fiind bănuit de comiterea unui furt pe raza oraşului Negreşti Oaş.
În urma verificărilor s-a stabilit că acesta, într-una din zilele lunii decembrie a anului trecut, a pătruns prin spargerea geamului în subsolul unui imobil, de unde a sustras bunuri în valoare de aproximativ 2.000 lei.
Cu prejudiciul recuperat în totalitate, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.