Ambulanța Satu Mare a fost solicitată joi, la orele 4.52 în Satu Mare pe strada George Coșbuc să intervină într-un bar unde a avut loc un conflict soldat cu agrresiune fizică.
La locul solicitării s-a deplasat un echipaj tip B2 (cu asistent și ambulanțier) care a găsit o persoană de sex masculin în vârstă de 30 de ani, conștientă care nu a dorit să spună ceea ce s-a întâmplat și care a prezentat două plăgi înjunghiate la nivel toracic drept.
La locul solicitării a fost prezent și un echipaj al Poliției care urmează să elucideze cum s-a produs evenimentul și să stabilească un eventual agresor.
Pacientul a fost stabil hemodinamic și respirator, i s-a acordat primul ajutor și a fost transportat la UPU Satu Mare.
Tot joi, echipajele Serviciului de Ambulanță au intervenit la un total de 114 solicitări din care 85 cazuri pentru urgențe.