Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Un tânăr fără permis a făcut accident și a fugit de la locul faptei
Poliția Satu Mare  - Luni, 20 Iunie 2016

În noaptea de vineri spre sâmbătă, la orele 00.20, polițiștii Secției Rurale Tășnad, au fost sesizați telefonic prin SNUAU 112, despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Dobra.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că numitul Z.M. de 20 ani, domiciliat în localitatea Dobra, a condus un autoturism  Opel pe care avea aplicate plăcuțe de înmatriculare provizorii străine, iar în dreptul căminului cultural, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, parcat regulamentar, după care a părăsit locul accidentului.

După identificarea acestuia, polițiștii au constatat că cel de la volan nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare provizorii de origine germană, nu mai erau valabile din 2014.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis.

Tags: accident  tanara fara permis  dobra  
2351 vizite
Distribuie pe


Un sătmărean și-a luat țeapă de 18.000 de euro după ce a cumpărat o rablă de mașină de la bătrân din Botoșani
Încă o ”caravană românească a morții” oprită de vameșii maghiari la Csengersima
Cei trei interlopi au fost arestați. Mascații au blocat strada! VIDEO
Amendă de peste 1.000 de euro pentru un român care a vrut să treacă o mașină pe platformă prin vama maghiară
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
A vrut să treacă de vama maghiară cu o dubă trasă de altă dubă. Nu a trecut
Un oșan, care fugea de pușcărie, s-a gândit că cel mai bun loc unde să se ascundă de Poliție e acasă. Nu s-a gândit bine
Încă un ”trenuleț” blocat de vameșii maghiari înainte de a intra în România
Fraierul anului: a vrut să intre în țară pe la Vama Petea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși avea mandat de arestare pe numele său
Între altar și escrocherii
A vrut să treacă o camionetă pe platformă prin vama maghiară. N-a reușit.
Polițiștii au găsit mașina Jmekerului cu Audi într-o șură
Permis de conducere fals cumpărat cu 500 euro
Platformă auto periculoasă oprită la Csengersima. Polițiștii maghiari nu au permis intrarea ei în România
Fraieri pe bandă rulantă la intrarea în țară. Condamnați la pușcărie pentru conducere fără permis, prinși la Vama Petea
Biuţa, „scăpat” de autorităţi
Radare fixe în cinci localităţi din judeţ
Şmecherii se plimbă cu maşinile pe gheaţa lacului Călineşti
Beat la volan, a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie
Jaf armat la RDS - UPDATE