În medie, zilnic, peste 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat pe raza județului în perioada 25 – 27 decembrie a.c., pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus și pentru prevenirea evenimentelor rutiere sau altor fapte de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19 și prevenirea faptelor antisociale.
Astfel, în perioada 25 – 27 decembrie a.c., polițiștii sătmăreni au legitimat peste 5 600 de persoane și au aplicat aproximativ 380 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 57 000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Exemplu:
În noaptea de 25/26 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că în interiorul unui apartament din municipiul Satu Mare s-ar afla mai multe persoane care tulbură ordinea și liniștea publică.
În urma deplasării la locul indicat, polițiștii au identificat 17 persoane cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, care au fost sancționate contravențional cu amenzi cuprinse între 250 și 1000 de lei, conform Legii nr. 55/2020.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Satu Mare, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.
Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:
deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
*Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
*Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.
*Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!