Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Incendiul în care a ars o casă la Dobra a fost provocat intenționat de un sălăjean
Poliția Satu Mare  - Luni, 11 Septembrie 2023

La data de 9 septembrie, în jurul orei 21.45, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad au fost sesizați de către un bărbat de 67 de ani, din satul Dobra, despre faptul că o persoană i-ar fi incendiat imobilul în care acesta domiciliază, pe fondul unor neînțelegeri.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Sălaj, ar fi incendiat imobilul în proporție de aproximativ 80%, rezultând un prejudiciu de 8.000 de euro. Din producerea evenimentului nu au fost înregistrate victime.

În urma administrării materialului probator în cauză, la data de 10 septembrie, polițiștii au luat față de bărbat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

1284 vizite
Distribuie pe


Un sătmărean și-a luat țeapă de 18.000 de euro după ce a cumpărat o rablă de mașină de la bătrân din Botoșani
Încă o ”caravană românească a morții” oprită de vameșii maghiari la Csengersima
Cei trei interlopi au fost arestați. Mascații au blocat strada! VIDEO
Amendă de peste 1.000 de euro pentru un român care a vrut să treacă o mașină pe platformă prin vama maghiară
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
A vrut să treacă de vama maghiară cu o dubă trasă de altă dubă. Nu a trecut
Un oșan, care fugea de pușcărie, s-a gândit că cel mai bun loc unde să se ascundă de Poliție e acasă. Nu s-a gândit bine
Încă un ”trenuleț” blocat de vameșii maghiari înainte de a intra în România
Fraierul anului: a vrut să intre în țară pe la Vama Petea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși avea mandat de arestare pe numele său
Între altar și escrocherii
A vrut să treacă o camionetă pe platformă prin vama maghiară. N-a reușit.
Polițiștii au găsit mașina Jmekerului cu Audi într-o șură
Permis de conducere fals cumpărat cu 500 euro
Platformă auto periculoasă oprită la Csengersima. Polițiștii maghiari nu au permis intrarea ei în România
Fraieri pe bandă rulantă la intrarea în țară. Condamnați la pușcărie pentru conducere fără permis, prinși la Vama Petea
Biuţa, „scăpat” de autorităţi
Radare fixe în cinci localităţi din judeţ
Şmecherii se plimbă cu maşinile pe gheaţa lacului Călineşti
Beat la volan, a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie
Jaf armat la RDS - UPDATE