Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Sătmărean prins cu permis ucrainean fals la Vama Petea. Susține că a făcut școala de șoferi în Ucraina, în 6 zile :)))))))
Poliția de Frontieră  - Marti, 26 Septembrie 2023

Luni, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieșire din România un cetățean român în vârstă de 29 de ani, domiciliat în județul Satu Mare. Tânărul conducea un autoturism marca Fiat, înmatriculat în Slovacia.

La controlul de frontieră i-a fost solicitat și permisul de conducere, ocazie cu care s-a constatat că acest document, ce avea însemnele autorităților din R. Ucraina, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals.

În legătură cu cele constatate, tânărul a declarat că el este convins că documentul său este unul autentic, întrucât în 2018 a fost în Ucraina unde, timp de șase zile a urmat cursurile unei școli de șoferi, la final obținând permisul de conducere pe care l-a prezentat la control în PTF Petea. Însă, în urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră sătmăreni au aflat că anul trecut tânărul a fost condamnat – primind o pedeapsă cu suspendare – tocmai pentru conducere fără permis.

În cauză polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, urmând ca la finalul cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

1770 vizite
Distribuie pe


Un sătmărean și-a luat țeapă de 18.000 de euro după ce a cumpărat o rablă de mașină de la bătrân din Botoșani
Încă o ”caravană românească a morții” oprită de vameșii maghiari la Csengersima
Cei trei interlopi au fost arestați. Mascații au blocat strada! VIDEO
Amendă de peste 1.000 de euro pentru un român care a vrut să treacă o mașină pe platformă prin vama maghiară
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
A vrut să treacă de vama maghiară cu o dubă trasă de altă dubă. Nu a trecut
Un oșan, care fugea de pușcărie, s-a gândit că cel mai bun loc unde să se ascundă de Poliție e acasă. Nu s-a gândit bine
Încă un ”trenuleț” blocat de vameșii maghiari înainte de a intra în România
Fraierul anului: a vrut să intre în țară pe la Vama Petea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși avea mandat de arestare pe numele său
Între altar și escrocherii
A vrut să treacă o camionetă pe platformă prin vama maghiară. N-a reușit.
Polițiștii au găsit mașina Jmekerului cu Audi într-o șură
Permis de conducere fals cumpărat cu 500 euro
Platformă auto periculoasă oprită la Csengersima. Polițiștii maghiari nu au permis intrarea ei în România
Fraieri pe bandă rulantă la intrarea în țară. Condamnați la pușcărie pentru conducere fără permis, prinși la Vama Petea
Biuţa, „scăpat” de autorităţi
Radare fixe în cinci localităţi din judeţ
Şmecherii se plimbă cu maşinile pe gheaţa lacului Călineşti
Beat la volan, a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie
Jaf armat la RDS - UPDATE