Peste 11.000 de kilograme de îngrășământ chimic păstrat în condiții necorespunzătoare au fost descoperite de lucrătorii Serviciului Arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul IPJ Satu Mare. Substanța era depozitată în Beltiug, într-un punct de lucru de-al unei societăți din Carei. Gestionarul punctului a fost sancționat. Lucrătorii Serviciului Arme, explozivi și substanţe periculoase din cadrul I.P.J. Satu Mare au efectuat o serie de controale la mai multe societăţi comerciale de pe raza judeţului Satu Mare, pe linia respectării regimului produselor de protecţie a plantelor.
Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială din Carei, având punctul de lucru în localitatea Beltiug, polițiștii au identificat cantitatea de 11.350 kg îngrăşământ chimic păstrat în condiţii necorespunzătoare în curtea punctului de lucru.
S-au întocmit acte premergătoare Iulianei C., de 57 ani din Beltiug, gestionar al punctului de lucru, pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice în spaţii protejate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 98 din OUG 195/2005.