Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Trei georgieni au trecut fraudulos graniţa în România
Poliţia de Frontieră  - Luni, 17 Octombrie 2011

Vineri, în jurul orei 15.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Tarna Mare, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au observat în apropierea frontierei româno-ucrainene, trei persoane care nu-și justificau prezența în zonă.

Poli
țiștii de frontieră au reținut cele trei persoane, care, din primele verificări, s-a stabilit că sunt cetățeni georgieni și au vârste cuprinse între 20 și 40 de ani.

 

Cei trei au fost duși la sediul Sectorului Tarna Mare pentru cercetări.

Ace
știa au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei, dar cum nu posedă documente valabile de călătorie, au încercat să parcurgă traseul până la destinație călătorind ilegal și astfel au trecut fraudulos frontiera din Ucraina în România.

 

Acestora le-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de intrare în țară prin trecere ilegală a frontierei de stat. În cadrul unei întrevederi de frontieră, cei trei georgieni au fost predați de polițiștii de frontieră autorităților ucrainene.

1032 vizite
Distribuie pe


Un sătmărean și-a luat țeapă de 18.000 de euro după ce a cumpărat o rablă de mașină de la bătrân din Botoșani
Încă o ”caravană românească a morții” oprită de vameșii maghiari la Csengersima
Cei trei interlopi au fost arestați. Mascații au blocat strada! VIDEO
Amendă de peste 1.000 de euro pentru un român care a vrut să treacă o mașină pe platformă prin vama maghiară
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
A vrut să treacă de vama maghiară cu o dubă trasă de altă dubă. Nu a trecut
Un oșan, care fugea de pușcărie, s-a gândit că cel mai bun loc unde să se ascundă de Poliție e acasă. Nu s-a gândit bine
Încă un ”trenuleț” blocat de vameșii maghiari înainte de a intra în România
Fraierul anului: a vrut să intre în țară pe la Vama Petea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși avea mandat de arestare pe numele său
Între altar și escrocherii
A vrut să treacă o camionetă pe platformă prin vama maghiară. N-a reușit.
Polițiștii au găsit mașina Jmekerului cu Audi într-o șură
Permis de conducere fals cumpărat cu 500 euro
Platformă auto periculoasă oprită la Csengersima. Polițiștii maghiari nu au permis intrarea ei în România
Fraieri pe bandă rulantă la intrarea în țară. Condamnați la pușcărie pentru conducere fără permis, prinși la Vama Petea
Biuţa, „scăpat” de autorităţi
Radare fixe în cinci localităţi din judeţ
Şmecherii se plimbă cu maşinile pe gheaţa lacului Călineşti
Beat la volan, a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie
Jaf armat la RDS - UPDATE