Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Negrești Oaș au oprit pentru control, pe DN 19, un buldo-excavator marca JCB 3CX, care avea plăcuță cu număr de înregistrare de Negrești.
Utilajul era condus de Marcelin Călin H., în vârstă de 22 de ani, din Negrești Oaș. Acesta nu a putut prezenta polițiștilor de frontieră documentele de identitate și cele ale utilajului pentru control, așa încât a fost condus la sediul S.P.F. Negrești.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat faptul că buldo-excavatorul figurează ca fiind furat din Italia din mai 2006.
Utilajul este proprietatea lui Gheorghe C., 34 de ani, din Negrești, care s-a prezentat la sediul sectorului cu documentele buldo-excavatorului, susținând că l-a cumpărat de la o altă persoană din Negrești, căreia i-a dat în schimb un alt excavator în valoare de aproximativ 7.000 euro și suma de 13.685 lei. Dar, susține acesta, nu știa că utilajul este furat.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt. Utilajul a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Negrești Oaș până la finalizarea cercetărilor.