Un tânăr de 25 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident produs marţi dimineaţa, la ora 06.30, pe Drumul Judeţean 194 D, între localităţile Gereuşa şi Ardud.
Tânărul era pasager în autoturismul condus de un alt sătmărean, tot în vârstă de 25 de ani, care, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în şanţ.
Poliţiştii care au intervenind de îndată la faţa locului au procedat şi la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultând că acesta consumase băuturi alcoolice, având o concentraţie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferul şi alţi doi pasageri din autoturism au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale. Conducătorul auto, Cosmin M., este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.