Sâmbătă, în jurul orei 1.55, polițiștii Biroului Rutier Carei au fost sesizați prin Serviciul Apeluri de Urgență 112 despre faptul că pe str. Mihai Viteazul din municipiul Carei a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto vinovat a părăsit locul accidentului.
La ora 2.10 a fost depistat în dreptul unui imobil de pe str. Nicolae Titulescu din municipiu, un autoturism marca Volkswagen, care prezenta avarii în partea din față, iar în casa scărilor a fost legitimat și proprietarul autoturismului menționat, R. Marius în vârstă de 33 ani domiciliat în Carei.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că acesta a condus autoturismul pe raza municipiului Carei, fiind sub influența băuturilor alcoolice și a avariat un număr de opt autoturisme parcate în cartierul Mihai Viteazul I, după care și-a continuat drumul până la locul în care a fost identificat de polițiști.
Fiind testat cu aparatul alcooltest marca Drager, acesta a indicat o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Carei pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.